luni, 13 februarie 2012

Mesajul pentru MTS 2012

Tineri visători, fii ai unui tată visător

Cine ştie dacă don Bosco ar fi acum printre noi ce anume ar vrea să ne zică...
 
Dragii mei fii, tineri iubiți din MTS,
Vă scriu, ca un tată și un prieten, prin intermediul celui de-al 9lea succesor al meu.
Am încă în minte și în inimă întâlnirea făcută cu voi la Madrid, pe 17 august, în curtea mare a institutului salezian din Antocha. O experiență cu siguranță de neuitat din punct de vedere emotiv, dar în special din punct de vedere salezian. M-am bucurat să văd simțul vostru de responsabilitate, stabilitatea voastră de a fi tineri angajați în a vă trăi credința. Am admirat dorința voastră de a trăi bine viața, conform proiectului lui Dumnezeu și viselor ce le aveți în inimă.
M-am emoționat foarte tare când v-am văzut rugându-vă,  primind cu bucurie Cuvântul Vieții. A fost minunat să vă văd luați de liniștea adoratoare a lui Isus Euharistia. La lumina tuturor acestora, bucuria voastră mi s-a părut și mai frumoasă, mai pură, mai contagioasă. M-am bucurat să văd în mijlocul vostru, împreună cu mulți tineri animatori, mulți Salezieni și Fiice ale Mariei Ajutătoarea. Printre aceștia, mulți inspectori și responsabili cu Pastorația Tineretului. Acesta este locul lor. Prezenți și atenți la viața voastră, la dorințele voastre și în același timp fideli însoțitori ai creșterii voastre și al parcursului vostru spiritual.
Acum mă bucur să știu că îmi pregătiți o mare sărbătoare pentru 2015. Aici sus, în cer, privind chipul lui Isus, aflăm tot ceea ce se întâmplă pe pământ. Este o poveste frumoasă chiar dacă voi îi vedeți doar părțile dramatice. Diferit față de cum credeți, nu există diferențe între noi și voi, pentru că știți bine că, din momentul în care Isus a intrat în istorie prin nașterea sa, nu este naștere umană care să nu fie sacră, nu este copil care să nu aibă reflectată în ochi lumina strălucitoare a Răscumpărătorului. Această apropiere face prezența mea în mijlocul vostru mai autentică și eficace, reală ca în timpul Oratoriului din Valdocco, dar cu un avantaj în plus, acela de a mă putea face prezent în toate casele saleziene de pe teritoriul a 131 de țări.
Vă vorbesc, deci, ca pe vremuri, mai mult cu un limbaj călduros al inimii decât cu argumente logice abstracte, chiar dacă recunosc, în prezenta confuzie și dispariție a gândirii actuale postmoderne, cât este de importantă claritatea ideilor și baza convingerilor. Multe sunt mesajele care le primiți, dar eu aș dori ca voi să reactivați împreună cu mine, canalele unei comunicații puternice, aceea care are loc între prieteni de nedespărțit, o comunicație bazată pe împărtășire și dialog.
Aș dori să găsesc cuvintele potrivite pentru a parcurge acea lungă și misterioasă stradă care ajunge la inima voastră, inimă de multe ori lovită de indiferența adulților sau de falimentele iubirilor trădate. Privind tineri de astăzi din școli, elevi câteodată plictisiți sau fără motivație, sau pe străzi, plimbându-se fără un scop, am impresia de o absolută indispoziție, de un mers greoi și monoton al vieții lor zilnice. Atunci mă gândesc, prin analogie, la același peisaj care mi-a fost prezentat în visul de la nouă ani: o mare mulțime de tineri ce au nevoie a fi ajutați, de a fi înțeleși, nevoie de a li se da posibilitatea, de iubire.
Pentru voi, pentru toți tinerii eram ales. Pentru voi am fost trimis de către Domnul, chiar dacă nu am înțeles imediat, în toată importanța, unicitatea acelei chemări. „Iată terenul tău, iată unde trebuie să lucrezi. Fi umil, puternic și robust: și ceea ce în acest moment vezi că se întâmplă cu aceste animale, tu va trebui să faci pentru copii mei”.
În această realitate modernă în care trăiți am impresia că, adeseori, tinerilor le lipsește aerul de respirat. Cred că pot să spun că au riscul să moară de axfisiere spirituală. Răutatea generalizată, lipsa de interes pentru ei înșiși, nesiguranța viitorului datorat unei economii înnebunite, o religie redusă la o schemă instituțională și la o rugăciune pe măsură, goală de pasiune și de entuziasm, o societate și o comunitate familiară unde se trăiesc des relații sterile în care se schimbă cuvinte fără sens și căldură, sting entuziasmul vital și usucă orice izvor de propuneri bune.
În acest context semnat de sărăcia valorilor și de o cultură ce nu țintește sus, cer vouă tinerilor, un salt de calitate, o energie nouă, un gest profetic pentru a anunța colegilor voștri, prietenilor voștri pasivi, familiilor voastre câteodată stinse sau în dificultate, un proiect de viață curajos, generat din adânci convingeri umane și religioase.
Nu veți putea ieși din mlaștina în care sunteți blocați, nu puteți să gustați aerul libertății de dinafara închisorii acestui gri istoric, dacă nu vă dați și vouă timpul și forța de a visa. Viziunile i-au transformat pe părinții voștri în profeți capabili să influențeze viața lor și a celorlalți din jur.

„Visul meu… Visul vostru… Visul lui Dumnezeu”
Acel vis de la 9 ani a fost evenimentul ce mi-a marcat viață, care mi-a dat, odată cu trecerea timpului, inspirația pentru a mă orienta în alegerea „terenului de muncă”, capacitatea de a concepe un sistem pedagogic pentru a vă cuceri inima, neobosita răbdare în lupta de a schimba lumea, lumea voastră.
Cu ajutorul Domnului vă invit și pe voi, care sunteți „speranța încarnată”, să găsiți, printre multele sugestii iluzorii care ajung la voi, visul care vă face persoane creative, visul care trezește voința adormită, care mișcă energiile secrete, care dă forța de a înfrunta și de a depăși inevitabilele greutăți ale creșterii, care dă hotărâta decizie de a susține așteptarea împliniri lor fără a pretinde împlinirea imediată a ceea ce se visează.
A visa cu inima deschisă spre Dumnezeu și cu picioarele pe pământ nu înseamnă să evadezi, ci înseamnă să îți deschizi propria viață spre ceva nou, ceva ce încă nu se cunoaște în totalitate, dar se simte ca fiind important. Înseamnă să te proiectezi spre ceva ce încă nu îl deții, dar în care te recunoști, înseamnă să descoperi cu inteligența prezența unui „Dumnezeu care te însoțește” în parcursul vieții de toate zilele. Nici un proiect, de la cel mai modest până la cel mai ambițios, ce ne umple de sens existența, poate să devină realitate fără ca înainte să se fi hrănit dintr-un vis. Este indispensabil, pentru a face alegeri curajoase într-o societate lichidă, fără suflet și săracă în valori, să găsești forța de a avea ample viziuni care să scoată omul din mediocritate și să îl facă să meargă spre ceruri noi și pământuri noi.
Când am împlinit al 58lea an, prin ordinul papei Pius IX, am scris povestea primilor mei 40 de ani de viață, scriere ce i-am dat titlul „Memoriile Oratoriului Sfântului Francisc de Sales”. Nu am făcut-o bineînțeles pentru dorința de a deveni imortal sau pentru dorința de a fi cineva important. Suntem oricum veșnici pentru că suntem în inima lui Dumnezeu, iubiți și salvați de către Fiul său, Isus. Este un gest ce l-am făcut din iubire, un testament spiritual pentru a vă fi de ajutor în prezent și în viitor. Vă invit să citiți aceste memorii, nu neapărat pentru o curiozitate istorică a trecutului meu, ci pentru că, printre rândurile semnate cu sânge și sudoare, veți afla că scopul la toate, este acela, de a realiza pe deplin viața. Veți înțelege că, cei ce au responsabilități educative trebuie neapărat să-și înțeleagă viața ca un serviciu pentru iubire, trebuie să-și citească propriul timp ca posibilitate de a primi, trebuie să dobândească cunoștințe nu pentru a umili sau a manipula, ci pentru a forma inima, pentru a orienta-o spre Cristos. Educația, pentru că este un exercițiu practic de caritate, ne descoperă ca îndrăgostiți de Dumnezeu și de oameni.
Ca salezieni, de acea trebuie să educăm mai mult cu ascultare și respect, decât cu privirea încruntată și cu predici, cu o suferință în liniște ce arată iubirea și capacitatea de a aștepta decât cu o rece mustrare, cu o autoritate care să izvorască din viața noastră coerentă și nevinovată, decât puterea care derivă dintr-un rol sau o lege. Să educăm în special cu iubire. Dacă iubirea noastră gratuită, reflex al milostivirii lui Isus, intră în umbră, tinerii vor muri de frig pentru că simt mai puternică lipsa afecțiunii decât umbra rațiunii.
Aș dori, în timp ce vă îmbrățișez cu multă afecțiune, să vă descopăr cel mai mare secret al inimii mele. Mereu am crezut că misiunea mea trebuia să aibă o caracterizare particulară: să salveze tinerii cu ajutorul tinerilor. Mereu am dorit ca iubirea ce v-o port să fie o misiune împărtășită de voi și ca voi înșivă să deveniți apostoli tinerilor. Cineva poate ca să-și dorească cu toată forța ceva sau un ideal anume, dar dacă nu găsește calea corectă, capacitatea sa de perseverare este inutilă, deoarece ceea ce nu ne convinge, nu poate deveni ținta stabilă pentru o viață nouă. Ca pe timpul lui Isaac trebuie să săpăm noi fântâni, să dăm viață unei noi culturi, unui nou mod de a trăi împreună. Mă bazez pe voi, pariez pe viața mea încă odată pentru capacitatea voastră de a vă ridica, de a găsi încrederea în viață, de a găsi intuiții pentru a vă programa un viitor de solidaritate și de pace.
În a forma grupul meu de salezieni am punctat totul pe tineri și a fost o idee câștigătoare! Doar voi, tinerii, aveți capacitatea de a transforma cunoștințele voastre în înțelepciune, și să puneți această înțelepciune în viață. Nu stați să vă plângeți pe voi înșivă, asemenea unor călători obosiți și resemnați, ci interpretați condiția voastră umană ca o „aventură divină”, implicându-vă și integrându-vă cu toții fii ai lui Dumnezeu împrăștiați pe pământ, în minunata istorie a Mântuirii.
Fiți noii profeți, oameni capabili să arate, în această beție spirituală, calea ce trebuie parcursă, fiind siguri de noutatea ce Dumnezeu o face să încolțească în inimă și în istorie. Sensul vieții, ca profeție și ca misiune, devine o comoară imensă pentru societate.
Nu mai este nici timp și nici spațiu pentru mediocritate, căci somnolența spirituală ne forțează să ne hrănim de rămășițele culturale ale timpului nostru. Nu irosiți, dragi tineri, tinerețea trăind-o superficial, fără o orientare și fără energie! Să aveți vise mărețe! Faceți lucruri mari în viața voastră!
Viața este o mărturie în măsura în care ne arată măreția din care este făcută, în măsura în care învinge frica ce o intimidează, în măsura în care face să sune cu putere cuvinte adevărate și pline de sens. Fiți martorii gată să riște, nu pentru că vă încredeți în forța voastră, ci pentru că știți să faceți din slăbiciune un instrument care să arate acțiunea eficace a lui Dumnezeu. Mergeți pe căile zilnice și faceți străzile vieții obișnuite, unde mulți prieteni de-ai voștri își duc existența în căutare, de obicei fără vreun rezultat, a fericirii. Strigați-le lor dorința voastră de schimbare.
Fiți supraveghetori gata să lanseze semnale de iubire care pot să trezească speranța și curajul de a trăi, liberi și lucizi interpreți ale cerințelor evanghelice. Fiți acei cetățeni care folosesc puțin din viață pentru binele comun, cu spirit de solidaritate și atenți la realitățile teritoriale.
Abandonul instituțiilor poate să ducă la scepticism; lipsa unui tată, care să fie ca un far ce luminează într-o noapte furtunoasă, poate să vă lase fără steaua polară ce vă indică calea, în pericolul dramaticei eșuări al celor mai pure sentimente ale voastre sufocate de cursa pentru succes, pentru câștigul personal, pentru plăcerea superficială. Toate aceste provocări pun în joc mereu sensul vieții. Să găsiți visul ce vă înapoiază valorile care vă ajută să mergeți înainte și vă dau forța de a depăși dificultățile. Să nu doriți să mergeți singuri, ci mai bine să fiți împreună, întărind sentimentul de responsabilitate față de voi înșivă și față de ceilalți, dezvoltând o obișnuință de solidaritate care, rupând propria izolare, să vă întărească mai mult în căutarea de sens a vieții decât a succesului.
Promovați o cultură a solidarității, cultivați atitudini de serviciu dezinteresat, crescând în inimă conștiința necesității de a se contrapune multiplelor forme de egoism persistent, de care este afectată societatea. Voluntariatul este „o școală de viață, un factor de umanizare”, de deschidere spre valori.

Dragi tineri, știți că pentru voi am un loc special în inimă. Mă gândesc mereu în Domnul și tot mereu mă gândesc la acea mare familie care este Biserica. Pentru aceasta doresc să închei acest mesaj la meu cu câteva gânduri ce papa Benedict al XVI-lea ne-a lăsat în mesajul de Crăciun. Îmi pare că aceste elemente delimitează pentru noi un traseu, un parcurs, un proiect de viață.
Vorbind curiei Vaticanului, Sfântul Părinte, s-a referit, la ZMT 2011 de la Madrid, ca „o formă nouă, reîntinerită de a fi creștini”. Și tocmai în acea zi mondială a tineretului a dorit să sublinieze cinci aspecte principale care au făcut acel eveniment de neuitat. Pot să fie cinci căi pentru al anunța și mărturisi pe Cristos azi, unei lumi ce pare obosită și plictisită de anunțul creștin.
Primul aspect. Participarea tinerilor din toate părțile lumii, de diferite rase, popoare, limbi și culturi, a evidențiat „o nouă experiență de catolicitate, de universalitate a Bisericii”, care ne ajută să ne descoperim ca frați și surori, uniți într-o singură familie, atinși de un unic Domn, Isus, și împărtășind o unică liturgie. Și asta nu este doar o idee ci o experiență adevărată.
Al doilea: angajarea generoasă și veselă a milioanelor de voluntari, a evidențiat acest nou mod de a fi oameni, de a fi creștini. „A fi pentru ceilalți este un lucru minunat”. Viața și timpul găsesc adevăratele lor semnificații când sunt dăruite în mod liber, când nu se țin pentru sine.
Al treilea: marea și profunda liniște în fața Sfântului Sacrament, într-o atitudine de adorație, și exprimare a credinței, în acest izvor de spiritualitate, care dă energia pentru oferirea propriei vieți. Domnul Înviat este prezent oriunde, în special în Euharistie.
Al patrulea: apropierea de scaunul de spovadă a demonstrat că, chiar dacă am fost creați de către Domnul și deci destinați să ajungem plinătatea la vieții care vine din Iubire, experimentăm în noi forța răului care ne duce la nenumăratele forme de egoism. Acest lucru ne face conștienți că avem nevoie de iertare, care este un semn și de responsabilitate.
În sfârșit: bucuria, care vine din credință, din siguranța că suntem doriți, primiți, iubiți de către Dumnezeu, de cineva care ne zice că e bine ca noi să existăm, de Cineva care s-a gândit dinainte la noi și are cu noi un proiect.
În sinteză, „noua evanghelizare” este un apel la a sta împreună, la a fi pentru ceilalți, și la a-l adora pe Dumnezeu, pentru a obține iertarea sa, și pentru a ne încrede în iubirea sa. Iată strada care ne deschide la fericire.
Vă trimit un salut plin de iubire, dragii mei prieteni! În timp ce vă gândiți la mine să știți că și eu mă gândesc la voi. Vă am mereu în inimă, locul unde am mereu persoanele mai dragi. Îmi amintesc de voi și vă susțin cu rugăciunile mele la Isus, pentru ca să fiți o altă imagine a Lui, făcând din viața voastră un dar. Numai așa veți întâlni fericirea, fericirea unui vis care, deschizându-vă spre Misterul lui Dumnezeu, vă va permite să navigați spre ape limpezi și profunde, spre acea plinătate de putere ce Dumnezeu dintotdeauna a semănat-o în inimile voastre.
 
Cu iubirea unui tată.
Roma 31 ianuarie 2012