vineri, 1 februarie 2013

Mesajul pentru tinerii MTS 2013

În fiecare an, rectorul major al Salezienilor, cu ocazia sărbătorii lui don Bosco încredinţează tinerilor din întreaga lume un mesaj. Redăm mesajul lui don Pasqual Chavez Villanueva, al 9-lea succesor al lui don Bosco în versiunea integrala şi adaptata tinerilor.


Mergeţi în toată lumea şi mărturisiţi bucuria credinţei
Învăţaţi să fiţi fericiţi devenind discipoli lui Cristos şi misionari ai tinerilor

Scrisoarea lui don Bosco către tinerii din MTS

Dragi tineri,

cu această scrisoare aş dori să fiu mai aproape de toţi şi de fiecare dintre voi. Aş dori să vă comunic marea iubire ce o am pentru voi şi să vă comunic marele vis ce îl păstrez mereu în inimă: visez ca voi să fiţi cu adevărat fericiţi, având în voi plinătatea umanităţii a Domnului Isus şi exprimând cu viaţa voastră o deplină adeziune şi mărturie a valorilor Evanghelice. Vă scriu în aceste timpuri în care se vorbeşte mult despre Noua Evanghelizare. În multe ţări, Dumnezeu pare să fi devenit un necunoscut, o persoană fără de care poţi trăi fără probleme. Tocmai de aceea, azi, răsună şi mai puternic porunca lui Isus: „Aşadar, mergeţi, faceţi ucenici din toate naţiunile. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28, 19.20). Misiunea în care Isus ne trimite este un teren plin de provocări dar şi de mari posibilităţi. Ea este un providenţial punct de legatură dintre invitaţia continuă pe care Benedict al XVI-lea o face Bisericii universale, aşa încât să trăiască cu o mare intensitate acest an al credinţei, şi parcursul pe care Familia Saleziană l-a început îndreptându-se spre cea de-a 200-a aniversare de la naşterea mea.
Daţi-mi voie să vă spun că şi în acele timpuri era foarte greu. Valdocco era în adevăratul sens al cuvântului, un teren de misiune... Şi cu toate acestea, prezenţa lui Isus şi a Mariei, simţită în greutăţile întâlnite în misiunea mea educativă, îmi umplea inima de bucurie. Din acel loc de misiune, după cum bine ştiţi, mulţi tineri au plecat ca misionari pentru evanghelizarea oamenilor din tărâmuri îndepărtate. Tineri crescuţi în oratoriu, care au scris minunate pagini de istorie, ce şi-au dăruit viaţa cu o mare generozitate pentru educaţie, pentru promovarea umană şi pentru evanghelizarea multor generaţii de tineri. Această poveste despre fidelitate şi generozitate, dragi tineri, continuă astăzi cu voi toţi şi este o provocare pentru voi. În această nouă carte a vieţii sunt pagini albe, pagini pe care doar voi le puteţi scrie. Acesta este timpul vostru!

Invăţăturile lui Isus răsună şi în zilele noastre cu aceeaşi forţă: Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său” (In 6,27). Întrebarea ce i-o adresau cei ce îl ascultau este aceeaşi care răsună în noi, astăzi: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?”. Cunoaştem şi răspunsul lui Isus: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu ca să credeţi în cel pe care l-a trimis el” (In 6, 29). Lucrarea lui Dumnezeu în voi este aceea de a fi discipolii care primesc cu iubire Cuvântul lui Dumnezeu, şi în El îl întânesc pe Isus Cristos. Faptul de a fi apostol care să transmită bucuria, este vocaţia fiecărui creştin. Credinţa, de fapt, creşte atunci când devenim disponibili să o transmitem şi celorlalţi. Evanghelizarea este vocaţia noastră, dragi tineri!

Să evanghelizei înseamnă să pui într-un aluat, o drojdie care să poată schimba mentalitatea şi inimile persoanelor şi, prin ele, să schimbi stucturile sociale, astfel încât să poată să fie cât mai coerente cu proiectul lui Dumnezeu. Nu este vorba de o activitate intimistă, ce ţine de un domeniu strict personal; să evanghelizezi înseamnă să porneşti o adevărată revoluţie socială, cea mai profundă, unica ce trebuie făcută. Pentru a evangheliza nu este nevoie decât de un singur lucru: să fii îndrăgostit de Dumnezeu, să fi experimentat prietenia și iubirea Sa. În acest proces, atenţia trebuie să se concentreze înainte de toate asupra inimii noastre pentru că tocmai acolo ni se formează gândurile şi alegerile: inima trebuie să ne fie eliberată de orice o poate otrăvi. Acest lucru ne cere să fim transparenţi, să avem capacitatea să intrăm în noi înşine, şi acolo, în faţa lui Dumnezeu, să analizăm adevăratele motivaţii ale comportamentului nostru. Un comportament adevărat are nevoie de motivaţii adevărate.

Dorinţa de a anunţa Vestea cea Bună se naşte din plinătatea inimii unei persoane ce a fost cuprinsă de Isus: o persoană integrată ce se simte parte din unica iubire a lui Dumnezeu. Este vorba de o iubire unică întrucât este totalizantă, unică deoarece are prioritate faţă de toate celelalte trăiri ale inimii. Curat cu inima este adevăratul căutător şi martor al lui Dumnezeu. Acela care, înainte de toate, cu toată plinătatea de sine, caută Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui. Gândindu-mă la viaţa mea vreau să vă spun că, încă de tânăr, i-am cerut lui Dumnezeu un singur lucru: „ Da mihi animas” fă-mă să lucrez pentru tine, pentru mântuirea tinerilor!

Înainte deci, ca mesajul evanghelic să ocupe gândurile voastre şi să vă fie cauza diferitelor dificultăţi, va trebui să-l primiţi în viaţa voastră şi să devină izvorul bucuriei voastre. Isus nu îşi încedinţează mesajul său decât acelora care i-au dăruit propria lor viaţă. Doar nişte discipoli autentici pot fi apostoli credibili. Lumea tinerilor, asta o ştiţi bine, este teren de misiune urgentă. Ieşiţi aşadar din mica şi asfixiantă lume a voastră. Intraţi în vasta lume a lui Dumnezeu. El vă deschide porţile spre o mare misiune, astfel încât să puteţi ieşi din voi înşivă şi să puteţi găsi aceste spaţii vaste, ca să puteţi merge cât mai departe spre noi orizonturi, spre acele orizonturi pentru care aţi fost gândiţi şi doriţi de Dumnezeu. Aceste orizonturi nu sunt neapărat departe de voi. El vă cheamă în special să traduceţi şi să încarnaţi credinţa în momentele zilnice, în acel cotidian care, dacă nu este iluminat de lumina invierii, este capabil să zdrobească inima omului.

Mulţi tineri, după cum foarte bine ştiţi, nu „îşi locuiesc propria inimă”, trăiesc „absenţi”. Sunt atraşi de o gramadă de lucruri; se pornesc la mii de drumuri şi, în special, sunt făcuţi sclavi de multi patroni. Trăiesc peste tot, dar nu în propria lor inimă. De aici rezultă consecinţa că nu pot să facă posibilă întâlnirea cu Dumnezeu, întâlnire care se realizează în acest loc atât de preţios, atât de personal şi de secret: inima. În inima fiecărei persoane există o rană, o durere care cere să fie ascultată, înţeleasă, vindecată. De aceea Isus are nevoie şi astăzi de discipoli care să fie capabili să asculte inimile oamenilor, în special a tinerilor. Discipoli capabili să înţeleagă în bucuria şi în temerile lor, dorinţa, nu mereu exprimată, de a se apropria de El şi de a-L întâlni. Numai discipolul care are un raport profund cu Domnul Isus poate să discearnă, printre cei care îl caută, cine doreşte cu adevărat să împărtăşească experienţa sa de Dumnezeu.

Discipolul care îi urmează pe Isus este chemat să uşureze întâlnirea cu el pentru aceia care doresc să-l vadă, să-l cunoască, să-l iubească. Aceasta este o misiune delicată şi minunată, şi dacă nu o faceţi voi, dragi tineri, cine îi va prezenta lui Isus visele şi nevoile prietenilor voştri? Cine li-l va arăta pe Isus? Este datoria voastră să-l indicaţi prietenilor voştri pe Isus ca lumină care luminează sensul căutării lor, ca şi cale ce conduce la inima Tatălui, ca şi adevăr care pregăteşte inimile pentru o viaţă trăită cu pasiune. Voi sunteţi focul unei noi Rusalii, care arde și îi inflamează şi pe prietenii voştri. Împreună puteţi lupta pentru libertate, acolo unde ea lispeşte, pentru pace, acolo unde ea este ameninţată, pentru dreptate, acolo und ea este călcată, pentru solidaritate, acolo unde este mai mult decât necesară. Voi puteţi fi conştiinţa critică a societăţii în care trăiţi. Treziţi-vă, ridicati-vă aşadar, ieşiti din cenacol, pentru că lumea are nevoie de voi.

Dar amintiţi-vă mereu că doar Cristos este capabil să vindece şi să îmbuneze rănile adânci şi suferinde din inimile tinerilor. Deci, pentru ca acest parcurs să dea rezultate, trebuie în mod sigur să faceţi un anume parcurs: este necesar să treceţi de la simpla simpatizare la cunoaştere, de la cunoaştere la o cunoaştere profundă, la intimitate, de la intimitate la îndragostire, de la îndrăgostire la urmarea şi imitarea Lui.

Întâlnirea iniţială se transformă în sfârşit într-o întâlnire cu adevărat, când Isus ni se arată şi când Cuvântul lui ne arată adevărul inimii noastre, eliberând-o de percepţii înşelătoare, greşite faţă de Dumnezeu, de o imagine greşită faţă de noi înşine, de ceilalţi şi faţă de evenimentele le trăim în prima persoană sau care se desfăşoară în jurul nostru. Aceasta este ceea ce s-a întâmplat şi cu discipolii din Emmaus (Lc. 24, 13-25). Mergeau cu faţa tristă şi cu inima dezamăgită pentru că au trăit împreună cu Isus, şi această convieţuire le-a trezit cele mai mari aşteptări, cele mai profunde dorinţe, în schimb, moartea Sa pe cruce a eliminat toate aceste aşteptări, şi chiar credinţa lor. În timp ce erau pe drum, Isus li se face coleg de călătorie, de tristeţe şi de amărăciune, dar în acelaşi timp le arată sensul celor întâmplate oferindu-le o relectură a Scripturilor. El deschide în mod gradual ochii minţii şi ai inimii lor spre întelegerea misterului Lui, a istoriei şi a lumii. Căutarea lor era sinceră, dar ochii li s-au deschis spre a-l recunoaşte pe cel Înviat atunci când El a repetat acel gest care îl identifică cel mai bine: „frângerea pâinii”. Această descoperire este rezultatul căutărilor lor, dar ar fi imposibilă fără o eficace explicaţie a Scripturilor şi fără ca Isus să le fi oferit un semn concret. În special, este un Dar: ei „l-au recunoscut” pentru că Isus li s-a arătat. Recunoaşterea lui Isus în oaspete este punctul culminant al întâlnirii, dar nu este şi ultimul. Este un pas ulterior care arată cât de fecundă este întâlnirea personală cu Isus, care ne duce la o comuniune de misiune și de la experienţa personală – „ne ardea inima” – la mărturie – „-sau întors la Ierusalim unde i-au găsit pe cei doisprezece împreună”. Discipolii s-au întors în locul unde se desfăşura în mod normal viaţa lor, dar cu o privire nouă şi cu o inimă nouă.

Şi voi, dragi tineri, nu puteţi să vă trăiţi credinţa singuri. Salvarea noastră stă dincolo de noi; nu o găsim în ştiinţă, în economie sau în politică ci doar în Isus Cristos, care a murit şi a inviat pentru noi. Întoarceţi-vă aşadar, cu o nouă privire şi cu o nouă inimă la locul unde Isus, astăzi, este prezent mereu: Biserica. Întâlniţi comunitatea credincioşilor, aceia care îl mărturisesc pe Isus ca Domn, pe familia discipolilor, pe aceia care îi împărtăşesc viaţa şi misiunea. Dragi tineri, este posibil ca multe lucruri, din contextul uman al Bisericii, să vă dezamăgească. Este posibil să vă simţiţi neînţeleşi, neluaţi în serios. Este adevărat, Biserica câteodată ne dezamăgeşte, ne ia liniştea, dar mereu ne afascinează pentru că este o realitate ce are graniţele dincolo de noi, pentru că este ca îmbrăţişarea unei mame pentru noi, este locul vizibil al identităţii noastre, este zona de întâlnire cu Dumnezeul lui Isus Cristos şi cu oamenii ce îi recunoaştem ca fraţii şi surorile noastre. Ascultaţi, aşadar, cuvintele unui tată care a suferit, dar care a iubit mereu Biserica: nu o faceţi, dragi tineri, nu vă separaţi de Biserică! Nu mai există niciun alt loc care să fie atât de plin de speranţă, de înţelegere, de iubire. Ea nu îmbătrâneşte niciodată: tinereţea ei este veşnică. Ea continuă să fie locuinţa, prezenţa actuală a lui Cristos locul unde El dăruieşte harul, adevărul şi viaţa în Spirit. Vă frânge pâinea Cuvântului şi vă oferă daruri preţioase în Sacramente, în special în Spovadă şi în Euharistie. Fără această experienţă, cunoaşterea lui Isus se arată ca fiind neadecvată şi de slab efect. Ele sunt amintirea adevărată a lui Isus: a ceea ce El a făcut şi a ceea ce El continuă să facă şi astăzi, a ceea ce continuă să fie şi să aibă un semnificat pentru viaţa noastră acum. În Spovadă facem experienţă de bunătatea lui Dumnezeu care este izvorul libertăţii noastre interioare, care reconstruieşte şi duce la perfecţiune viaţa noastră: se deschid ochii spre o nouă creaţie şi vedem ceea ce putem devenii dacă urmăm planul lui Dumnezeu. Este sacramentul viitorului nostru, şi nu neapărat al trecutului nostru de păcătoşi. În Împărtăşanie, sacrament pe care comunitatea creştină îl celebrează zilnic, avem parte de o dublă masă unde creştinul colaborează la propria viaţă şi se hrăneşte din Unicul Domn care este Cuvântul şi Trupul frânt. În Scriptură şi în Euharistie, Biserica recunoaşte, primeşte şi asimilează Trupul lui Cristos şi se consolidează ea însăşi ca atare.

Împreună cu aceste daruri care vin oferite de către Biserică ca şi har, trebuie să vă uniţi într-o atitudine de comtemplaţie şi de rugăciune. Contemplaţia, care se transformă în rugăciune, este deschiderea faţă de totalitatea pe care Tatăl vrea să o pună în inimile voastre, cu ajutorul Duhului Său Sfânt. Pentru voi, educatorii şi evanghelizatorii tinerilor din al III-lea mileniu, Cuvântul proclamat şi împărtăşit, contemplat în rugăciune, este indispensabil pentru creşterea în credinţă. Credinţă care trebuie să dea glas săracilor, celor abandonaţi, celor excluşi şi să se materializeze în gesturi de iubire concretă care să îl facă vizibil pe Dumnezeu, pe iubirea Sa.

Este în această iubire, primită gratuit, locul unde se fondează urgenţa de evanghelizare. Doar o mare iubirea poate da naştere la o mare pasiune pentru mântuirea celorlalţi şi pentru bucuria de a împărtăşi plinătatea unei vieţi înrădăcinate în Isus. Cine l-a întâlnit pe Domnul, nu poate sta tăcut: trebuie să-l proclame. Să rămâi fără să zici nimic echivalează cu a-l ucide a II-a oară. Mergeţi aşadar dragi tineri, discipoli ai lui Cristos, şi arătaţi lumii credinţa care duce duce la fericire şi la bucuria adevărată, totală şi de lungă durată.

Cu ocazia bicentenarului naşterii mele, vreau să renasc cu voi pentru a continua să fac din tineri scopul vieţii mele, preţioasa moştenire primită, misiunea mea. Cu ajutorul vostru vreau să-i iubesc cu acea iubire care ia naştere din inima Bunului Păstor. Acest lucru este posibil, chiar dacă situaţia socială şi culturală s-a schimbat. Cum mi-e obiceiul, nu mă voi folosi de norme abstracte, teorii sau ideologii, ci de acea pedagogie a bunătăţii care pune educaţia într-un neîncetat proces de adaptare, de schimbare umană, spirituală, pastorală, ştiind să primească toate noutăţile dar să le conducă la motivaţiile cele mai adevărate şi mai profunde al creşterii umane şi al maturizării creştine. Sunt mereu tot mai convins că ține de inimă, sau mai bine spus, că inima trebuie să fie educată, pentru că iubirea este locul unde tinerii îşi pun în joc viaţa.

În acest an al credinţei aş dori să fiu cu voi în această minunată misiune ce implică toată Biserica. Fiecăruia dintre voi repet cuvintele ce le ziceam copiilor mei din Valdocco: „una este dorinţa mea, aceea de a vă vedea fericiţi în timp şi în veşnicie”. Fiţi fericiţi şi vestea cea bună a salvării să fie primită de către toţi, străduiţi-vă să-i faceţi pe ceilalaţli să vă iubească. Pentru ca lumea să creadă şi astfel să se mântuiască, străduiţi-vă să-i faceţi pe ceilalaţli să vă iubească. Pentru ca să cadă zidurile ce ne despart, zidurile neînţelegerii, al prejudecăţii şi al refuzului Bisericii, străduiţi-vă să-i faceţi pe ceilalaţli să vă iubească. Pentru ca tu, tinere creştin şi misionar al lui Cristos, pentru ca tu să fii fericit, credibil şi autoritar, străduiţi-vă să-i faceţi pe ceilalaţli să vă iubească. Împreună, pentru tineri, vom fi curajoşii vestitori al Evangheliei, pentru credinţă şi cu iubire. Aşa vă visez dragii mei: „tineri pentru tineri”, colegi ai lui Cristos şi în acelaşi timp martorii lui, plini de entuziasm pentru tot ceea ce înseamnă viaţă, dar puternic înrădăcinaţi în Cristos.

Îi încredinţez cu toată inima aceste cuvinte, ca şi dar pentru Bicentenarul naşterii mele, Mariei, Maica Domnului. Încredinţez Mamei care „a crezut în împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu”, şi care i s-a încredinţat Domnului, toate astea din dragostea pentru Fiul şi fii săi. Maria, insiratoarea şi ajutorul familiei noastre, să trezească simţămintele de fiu ce stă în inima fiecărui om, omul nou şi poporul nou, Biserica. Dragi tineri, Maria cea fără de păcat şi Ajutorul Creştinilor să vă dea sensul viu al lui Cristos, o mare dragoste apostolică care să vă facă să comunicaţi bogăţia misterului Său, înteligenţa creativă şi competenţe pedagogice pentru a-i educa pe prietenii vostrii la credinţa în Cristos. Acesta va fi, pentru voi, modul de a răspunde provocărilor ce vin din Noua Evanghelizare. Maria, Maica lui Dumnezeu, iubita noastră mamă, mijloceşte ca să facă tot mai credibilă mărturia noastră de creştini şi educatori.

Vă binecuvântez şi vă dau întâlnire la Ziua Mondială a Tineretului de la Rio de Janeiro, la jumătatea lui iulie, şi vă salut îmbrăţisându-vă pe toţi cu o iubire de tată, de maestru şi de prieten.

Valdocco, 31 ianuarie 2013